Evadare

Ia-ma de aici. Nu mai suport. Du-ma pe un camp de maci si lasa-ma sa ma ratacesc. Sa alerg ca apucata si sa inceapa ploaia. Sa ma ud din cap pana in picioare si apoi sa incep sa te caut. Razand cu gura pana la urechi,sa te vad, sa te iau in brate, ascultandu-ti bataile inimii. Ploaia sa stearga toate amintirile, toate clipele neplacute, marcand un nou inceput. Apoi..intr-un final..va trebui sa ne trezim la realitate si sa revenim la rutina zilnica, in care bineinteles, te iubesc, te iubesc si ghici ce? te iubesc.

Vara isi traieste ultimele zile. Blanda aducere-aminte ne poposeste in suflete. Acum e seara. E cam tarziu. Somnul nu-mi mangaie deloc genele, ceea ce se intampla des in ultimele zile. Copacii inca n-au inceput sa naparleasca. Frunzele se tin tari incercand sa bata recordul pentru cel mai lung timp de stat pe ramuri. In ultimele zile vremea nu prea a tinut cu mine. A cam plouat. Si mi-a cam dat ceva planuri peste cap. Ploile nu mi-au adus cu el fericire ci un kilogram de lene profunda + bonus o patura mai groasa. Pai bineinteles...de ce sa aduca si ele marea la mine....au adus lene. [patura nu m-a deranjat]
Traiesc in aceeasi rutina de cateva saptamani. Gandurile de cum o sa fie clasa a saptea ma freamata de ceva timp. Ma gandeam...oare o sa treaca la fel de repede?! Incercand sa indepartez toate aceste “fantome” care imi bantuiau mintea mi-am dat seama ca vara aceasta a trecut ca gandul. Pentru ca acel ceas este ca unele autobuze. Opreste in statie pentru putin timp. Daca urci, bine, daca nu, nu se va mai opri sau intoarce dupa tine. Este ultima saptamana de vacanta. Deja parca incep sa respir alt aer. Unul sufocant. Ei bine incerc sa profit la maxim. Pai..cam asta a fost si vacanta de vara. Clasa a saptea, ia-ma incet!

zad

M-am saturat de patul meu de-acasa.

Iata-ma in sfarsit...la mare. Am ajuns pe plaja. Calcand pe fasia fina de nisip deodata ma simt ca intr-o alta lume. E cald. Soarele straluceste, degajand o atmosfera placuta, de care imi era dor. Marea era ca o panza stralucitoare, stropita de razele soarelui. Valurile se spargeau incet la mal si se retrageau la fel de suav lasand in spate o dara subtire de spuma. Am fugit imediat catre mare. Cea mai frumoasa parte e sa mergi incet prin valuri, cu raceala apei care te invioreaza. Partea proasta a fost ca algele invadasera teritoriul marii, si te impiedicau sa te distrezi. Am iesit din mare, mi-am luat prosopul si m-am asezat pe sezlong. Nisipul imi acopera picioarele. Restul zilei mi-am petrecut-o in piscina. Ore intregi. Pe la ora 6 jumate-sapte am intrat in hotel.
Seara am iesit pe afara. Pe trotuare, erau multi oameni plimbandu-se. Din colt in colt mai iesea cate un clovn cu baloane, acest lucru nu il suportam. Terasele erau pline de oameni care mancau. Ne-am oprit si noi, la un restaurant de langa plaja. In spatele meu puteam auzi marea. Nu m-am putut abtine si m-am ridicat de la masa cu pretextul ca “merg la baie”. M-am strecurat prin garduletul ce despartea terasa de plaja, incercand sa ma fac neobservata. Pe plaja era pustiu. Nisipul era rece dar inca fin, iar marea intunecata si misterioasa. Linistea profunda de pe plaja era strapunsa de sunetul valurilor care clipoceau incet in noapte si de oamenii ce vorbeau la masa. Era o atmosfera placuta. Marea parea infinita. Dupa zece minute de zabovit in compania marii ma retrag si imi scutur sandalele de nisip. Ma intorc la masa ca si cum nimic nu s-ar fii intamplat. Muzica orchestrei rasuna in tot restaurantul, iar sunetele sale erau purtate de valuri in larg.

Tipa sub acoperire

Pasii sai mari o indreptau intr-un loc unde avea sa afle ceva. Ea, este tipa sub acoperire. Parul negru si strans in coada la spate, buzele acoperite de un ruj roz metalic,rimel rezistent la apa si pe cap o palarie neagra, ca de detectiv. Poarta o jacheta neagra, inchisa la toti nasturii. Avea un mers rapid si era cu ochii in patru ca si cum...cineva ar fi urmarit-o. Isi scoate telefonul cu atentie si incepe sa converseze. Vorbeste precis, sigura pe ea. Pe chipul sau se citeste o oarecare neliniste, insa isi pastreaza privirea atenta. Ajunge in fata unei cladiri vechi in care se credea ca nu mai locuieste nimeni. Se uita in jur sa vada daca cineva o urmareste. Nu. Drumul e sigur. Intra in cladire. Urca scarile de marmura (vazute de afara cu ajutorul geamurilor sparte) si apoi zaboveste timp de zece minute inauntru. Iese afara satisfacuta, cu un pachet in mana. Merge cu aceiasi pasi repezi ca si inainte. Urca intr-o masina neagra, iar in spate, casa din care iesise era deja in flacari. Masina prinse viteza si intra pe o alta strada, pierzandu-se in aglomeratie. Tipa sub acoperire loveste din nou.

Va urma..

Întrebarea este : "Am timp?!"

Cred ca nu sunt singura care a observat ca ceasul ne cam joaca feste. Ori e stricat (sigur n-am uitat sa-i pun baterie), ori a prins viata. Stateam pur si simplu in pat intr-o zi si citeam dintr-o carte. Ma uit la ceas : 18.30. Dupa ce termin de citit (credeam ca au trecut doar 5-10 minute), ma uit din nou la ceas : 19.10. Glumesti?! Da...dupa ceva timp mi-am dat si eu seama ca defapt...timpul e egoist. Da, da, timpul! Nu ne da nimic in plus. Nu ne lasa sa savuram momentul cu o secunda in plus! Cine nu isi doreste dimineata, sa doarma cu 15 minute (de ce nu si mai mult) mai mult? Intrebare: "am timp?" si raspunsul este bineinteles "nu". S-au cam dus toate rezervele, pentru ca le consumam pe lucruri complet inutile cum ar fii...plictiseala. Am crescut si rezervele de timp se micsoreaza din ce in ce mai mult. Traiti clipele la maxima intensitate, pentru ca poate peste cativa ani, timpul va fi si mai egoist. Sau poate ca nu. Pentru ca merita sa traiesti pentru fiecare secunda si merita ca ceasul tau sa ticaie pentru totdeauna.

Cât e ceasul?

Da. Da, ai ajuns acolo. Esti sus, pe cel mai inalt munte. Aerul iti intra trufas in plamani, dandu-ti o senzatie placuta. Adierea vantului trece prin parul tau. Apoi iti vine in minte sa dai din maini, sa zbori. Ceva iti spune ca poti. Da! Merge! E de nedescris. Esti in aer, dar dintr-o data...se aude obisnuita alarma: Ding-ding! care iti spune ca...e doar un vis. Complet inconstienta (ca in fiecare dimineata), nici macar nu deschide ochii (invatase butoanele telefonului pe dinafara) si apasa pe butonul "STOP" al alarmei telefonului. Era o atmosfera asa placuta...In camera era intuneric (slava Domnului pentru jaluzele). De ce sa se trezeasca? Perna era parca mai moale ca oricand, iar patul parca o imbratisase, ea simtindu-se in siguranta, cuibarindu-se din nou intre cele doua perne mari si pufoase si strangandu-si ursuletul (pe care mama sa voia sa il arunce deoarece "este foarte urat si vechi") in brate. Se gandea. Ce facea inainte sa o trezeasca enervanta melodie a telefonului?! A, da! Zbura. Reusi sa intre din nou in magica lume a viselor. Avea doua aripi albe si mari. Se indrepta spre inaltul cerului ca o sageata. Da, da! Avea sa strapunga norii pufosi, apoi sa se joace cu ei. Si..."diiiiiing!!"-telefonul. Mama. N-avea cum sa-i inchida. Incearca sa isi schimbe vocea, sa sune cat de cat normal, ca mama sa nu-si dea seama ca dormea la acea ora tarzie de unsprezece. (La scoala intra la ora unu fara zece)
-Aloo! Da. Da, mami! Nu,nu...desigur ca nu dorm...Am vocea asa pentru ca am nasul infundat. Da. Da, am invatat pentru test. (De unde atata) Da...acum ma uit la televizor. Da...ne vedem maine. Paa.
Inchide telefonul si il arunca pe pat. Bineinteles ca nu se scoala. Paturica inca mai era calda. Si perna era inca pufoasa. Isi lasa capul iar pe perna si se scufunda in paturica calda. Hoinarea din nou prin vazduh. Si zbura. Se asezase pe un nor. Ii privea pe toti de acolo de sus cu ironie. Se ridica. Nu putea sa stea pe un nor toata ziua. Isi lua avant si se lasa purtata de adierea usoara de vant care o gadila. Pluti...pluti..pana cand adierea de vant parca se supara pe ea si ii dadu drumu in gol. Incerca sa zboare din nou. Nu mai putea. Se uita in jos si vazu o intindere mare albastra. Aoleu! E apa. Multa. Nu stie sa inoate. Se panica. Se trezi jos, in apa. Dadea din maini si din picioare. Inima ii iesea din piept. Si..si...deschise ochii. Era la ea in pat. paturica era aruncata pe jos. (nu poate dormi niciodata linistita) Telefonul era langa capul ei. Parca ii era frica sa se uite cat e ceasul. Trebuia sa se uite. Isi facu curaj. N-avea cum sa fie asa tarziu. Era doisprezece si douazeci si cinci de minute!! In cinci minute pleca la scoala. Sari dintr-o data din pat ca si cum cineva i-ar fi dat foc la fund. Isi arunca niste carti si caiete in ghiozdan. Isi puse pe ea niste blugi si obisnuita uniforma. Isi lua o camasa pe deasupra, isi stranse parul si fugi la baie sa se spele pe dinti. Se intoarse in camera, isi lua ghiozdanul si il arunca langa usa. Ii era foame. Se duse la bucatarie sa infulece ceva. Aoleu. Era doisprezece si patruzeci si doua de minute. Isi lua niste bani la ea si iesi pe usa. Se urca in lift. Uita de visul ei. Iesi din bloc si o lua la fuga pana la coltul strazii de unde isi cumpara o apa si obisnuitele sticsuri. O zbughi din nou la fuga. Lumea se holba la ea. Nu le dadea importanta, ci fugea din ce in ce mai repede. La intersectie, splina sa era deja pe jos. In fata se zareau obisnuitele culori ale scolii: alb si albastru. Merse repede pana la scoala (deoarece splina sa parca o injura daca mai alerga). Ajunse la scoala. Intra pe usa si merse pe coridor. Se uita la ceas. Intarziase zece minute. Avea informatica. Urca la laborator. Intra pe usa si mormai un "Ma scuzati ca am intarziat", iar profesoara ii adresa o privire fulgeratoare.Cu capul in jos se indrepta spre obisnuita banca din spate. Simtea cum o fulgerau priviri critice. (poate din cauza camasii al carui guler era stramb). Se aseza la calculatorul sau. Era dezorientata. Avea sa fie o zi luunga.

Am facut-o si p-asta. Mi-am facut blog. Inca nu am descoperit secretele acestui cuvant.Nu vreau sa imi impun punctul de vedere, ci imi place sa scriu. Eu sunt un copil oarecare. Rad mereu, uneori...isteric, pentru ca atunci cand rad, ma simt bine. Este pur si simplu un plictisitor blog, iar aceasta postare reprezinta doar niste litere adunate ce au format niste cuvinte irelevante. Cam atat, pentru azi. E tarziu. Si ma duc sa ma culc. Pentru ca ador sa ma scufund in lumea viselor, acolo unde pot fii asa cum imi doresc.